Cu un simplu bilet de trimitere, vă puteţi salva vederea

 

Bolile ochilor, depistate gratuit la Clinica iMed

 

 

O echipă de medici oftalmologi şi-au dat mâna pentru a oferi sibienilor servicii oftalmologice ca în străinătate. De la copii de câteva luni, până la persoane chiar și de 100 de ani, pentru toți există soluții la Clinica iMed Oftalmologie din Sibiu (în spatele Dispensarului Cedonia). Pentru că mai presus de faptul că sunt medici, aceştia sunt oameni, au făcut posibil că toţi pacienţii care vin cu bilet de trimitere de la medicul de familie, să beneficieze de consultaţii oftalmologice gratuite, cu aparatură de ultimă generaţie. Potrivit zicalei, oamenii buni, atrag oameni buni, echipa iMed continuă să crească şi să ofere servicii cât mai variate. Despre ce servicii este vorba, veţi afla din interviul următor.

 

Reporter: Am văzut că aţi lucrat la un spital din străinătate. Ce v-a determinat să reveniţi în ţară? De ce la Clinica iMed Oftalmologie din Sibiu?

Dr. Bianca Laslău: Pacienții sibieni şi nu numai, găsesc  la Clinica iMed Sibiu soluţii pentru problemele lor oftalmologice  medicale și chirurgicale. Pe partea de diagnostic, la clinica iMed exista toată aparatură necesară, de la tomograf în coerență optică, biometru, câmp vizual computerizat Humphrey, topograf cornean, tonometru, refractometru și sinoptofor.

De asemenea, dispunem de Laserul Yag, util în efectuarea  capsulotomiei pentru cataracta secundară, a trabelculoplastiei și iridotomiei în cazul glaucomului, proceduri laser care pot fi efectuate în câteva minute, înlocuind astfel, tehnicile mai vechi care sunt totusi intervenții pe glob deschis, cu riscurile aferente si care trebuie efectuate în sala de operație. În ceea ce priveşte tratamentul şi interventiile oftalmologice, in cadrul clinicii iMed unde lucrez eu, efectuam intervenții de cataractă, strabism, glaucom şi alte patologii de pol anterior (pterigion) și chirurgie oculoplastică.  Chirurgia oculo-plastică este domeniul meu principal de interes. Este o supraspecializare oftalmologică care se ocupă de tratamentul afecțiunilor pleoapelor, aparatului lacrimal și orbitei. M-am supraspecializat pe o perioadă de un an jumatăte, la un spitalul universitar de renume, din Madrid, în cadrul Departamentului de Chirugie plastică oculară, orbită și căi lacrimale, în diagnosticarea afecțiunilor oculo-plastice și în tratamentul acestora prin tehnici chirurgicale moderne. În prezent, în afară de Sibiu, efectuez consultații și intervenții de chirurgie oculoplastică și la București.

 

 

Reporter: Sibienii şi nu numai, pot alege să se opereze de cataractă la Clinica iMed Oftalmologie din Sibiu. Este nevoie de internare?

Dr. Popa Dorina: O operație de cataractă durează aproximativ 15 minute, anestezia este topică în majoritatea cazurilor, adică doar cu picături și, mai nou, încercăm să înlocuim dilatarea cu picături cu o dilatare intraoperatorie care se produce aproape instantaneu și astfel scurtăm timpul de pregătire preoperatorie. Astfel reuşim să avem la Clinica iMed un circuit al pacientului care se operează de cataractă de la intrare în clinică până la ieşire după operaţie, între 2 și 3 ore, ceea ce este în standardul european. Pacienții nu își doresc să râmână spitalizați și noi răspundem acestei dorinţe prin tehnica miniminvazivă pe care o folosim și prin pregătirea preoperatorie standardizată. Cristalinele artificiale au evoluat și ele foarte mult. Ele diferă atât în ceea ce privește materialul din care sunt făcute cât și modul de implantare. În marea majoritate, se utilizează acum cristaline foldabile care se introduc prin incizii mici de 2 mm și cristalinele foldabile preîncărcate sunt cele de ultimă generație. La iMed utilizăm doar cristaline preîncărcate de ultima generație și cristaline premium multifocale tot preîncărcate cu care pacientul poate să vadă şi la departare dar şi la aproape.

 

 

Reporter. Aveţi o vastă experienţă în oftalmologie şi mii de cazuri rezolvate, fiind unuldintre cei mai buni diagnosticieni în ceea ce priveşte afecţiunile nervului optic. Putem preveni bolile ochilor?

Dr. Lascu Gh. Rodica: Mai mult de 75% din bolile sau deficienţele oculare pot fi evitate sau tratate. În îngrijirea zilnică nu dăm suficient de multă importanţă vederii, deşi ochii sunt organe esenţiale şi sensibile, ale căror structuri se pot degrada în timp. Cel mai mare inamic al ochilor pare să fie vârsta: cu trecerea anilor, elasticitatea unor structuri oculare şi funcţiile nervilor optici scad, iar riscul unor boli precum cataractă, glaucomul sau hipermetropia creşte considerabil.

Dar există şi alte cauze ce trebuie luate în considerare atunci când vine vorba de afecţiuni oftalmologice sau doar de banala vedere înceţoşată: fumatul, alcoolul, viaţa sedentară, bolile cardiace sau metabolice, un nivel ridicat al colesterolului, nepurtarea ochelarilor de vedere sau ai celor de soare, etc.

De asemenea, folosirea excesivă a ochilor, fără pauze – uitatul la televizor ore în şir, statul în faţa computerului mai mult de cinci ore, duce la suprasolicitarea musculaturii oculare, în speţă a muşchiului ciliar.

 

 

 Reporter: V-aţi alăturat echipei iMed de curând. Cum vi se pare să lucraţi într-o clinică la standarde europene? Contează aparatura performantă pentru a putea pune un diagnostic corect?

Dr. Mihai Petcu: Odată cu tehnologia, avansează și medicina. Un exemplu elocvent este oftalmologia, unde un consult oftalmologic, mai nou, se realizează computerizat, cu ajutorul aparaturii performante. În cadrul Clinicii  iMed funcţionează un Centru modern de oftalmologie şi chirurgie oftalmologică care  dispune de echipament şi tehnologie modernă pentru a obţine cel mai precis diagnostic ocular, pentru determinarea cât mai exactă a refracţiei oculare în vederea prescrierii de ochelari sau lentile de contact cât mai exacte. Când vine vorba despre intervenții chirurgicale, aparatura este de mare ajutor, însă priceperea medicului care operează rămâne în continuare pe primul loc.

 

 

Clinica iMed Oftalmologie, Sibiu, strada Nicolae Iorga nr.50 A (în spatele Dispensarului Cedonia). Programări la telefon 0369.435.804 sau 0770.801.854